Inotek este un centru de inovare amplasat în incinta Universitatii de Stat Bogdan Petriceicu Hasdeu (USC) din Cahul, care este creat cu sprijinul UE și Guvernul Suediei prin intermediul Swedish International Development Agency, în cadrul proiectului "EU4MOLDOVA: Startup City Cahul", implementat de ATIC în parteneriat cu USC și Primăria municipiului Cahul.
Scopul nostru principal este să oferim acces la cele mai noi tehnologii și instrumente digitale, precum și la programe de formare și instruire adecvate, să diversificăm oportunitățile semnificative pentru comunitatea locală.
Inotek își propune să îmbunătățească abilitățile necesare în cadrul sectorului IT, creând astfel locuri de muncă de înaltă calitate și bine plătite și descurajând emigrarea tinerilor talentați. Prin facilitarea continuă a creșterii sectorului tehnologic, Inotek încurajează start-up-urile locale și companiile existente să se extindă și să atragă companii internaționale de IT să investească în regiunea de Sud.