Lavandă de România este un proiect de suflet al unei familii tinere și întreprinzătoare timișorene.
Totul a pornit acum mulți ani, când am vizitat plaiurile însorite din Provence, Franța, și ne-am îndrăgostit pe loc de câmpurile liliachii cât cuprindeai cu ochii. De atunci ne-am pus pe studiat, am învățat despre tipuri de lavandă, lavandin, plantare și îngrijire. Am întrebat specialiști care cultivă lavanda de zeci de ani, am călătorit în patru zări pentru a ne însuși cunostințele care ne ajută să avem o plantație sănătoasă și bogată. Am gasit corespondent de relief pe colinele din inima Banatului și am prins drag de liniștea naturii în timp ce îngrijim această plantă aromată.
Afacerea noastră se bazează pe furnizarea de butași de lavandă de calitate excelentă și la un preț foarte bun. Intre timp am devenit si procesator de lavanda si producem propriul ulei de lavanda sau oferim servicii de distilare sau achizitie de floare de lavanda.