În ce fel se folosește Antihristul de Biserică în a-și atinge obiectivele în timpul sfârșitului? În această serie - Cele Zece Porunci - ne propunem să evaluăm relevanta Poruncilor lui Dumnezeu în contextul Evenimentelor Sfârșitului Lumii.

CARTE Recomandată:
www.viatasisanatate.ro/traind-cele-10-porunci

Dacă ai întrebări și vrei să vorbești cu noi, SUNĂ la 0741 059 059 - număr cu tarif normal sau scrie-ne la hopediscovery@sperantatv.ro.

Aboneaza-te AICI:
   / @hopediscoveryromania  

Poate vrei sa știi CÂND și DE CE va Reveni Isus vezi video:    • Spiritismul, ARMA SECRETĂ în Politica...  

DOCUMENTAR - Problema iconolatriei în istoria creștinismului.

Probabil că niciuna din poruncile Decalogului nu a stârnit, de-a lungul timpului, atâtea patimi și controverse ca porunca a doua. De la apariția creștinismului și până în zilele noastre, biserica s-a raportat diferit față de cerințele acestei porunci divine.

În primele două secole creștine, ținând seama de interdicția poruncii a doua, creștinii nu și-au făcut imagini, înaintea cărora să se închine.

În timpul ultimului val de persecuții romane împotriva creștinilor, dictat de împăratul Dioclețian (284-305 d.Hr.), au fost distruse numeroase biserici creștine. Între obiectele distruse cu acea ocazie, amintite de unii scriitori ai timpului, nu figurează nicio icoană, statuie sau vreo urmă de pictură bisericească.

Origen afirma că, în primele secole, creștinii nu realizau imagini ale Sfintei Treimi deoarece ei păstrau o adancă și sfântă admirație față de puterea infinită a Dumnezeirii. Motivul pentru care ei nu făceau așa ceva era faptul că, spune Origen, “pe Dumnezeul cel neîncorporat și invizibil, nu-L putem mărgini în spațiu.”

Începând cu secolul al treilea, această interdicție a poruncii a doua a început să fie ignorată, mai ales în Imperiul de Răsărit. În cimitire, în locașurile de cult și în catacombe, încep să apară scene inspirate din Scripturi precum și simboluri ca: ancora (simbolul speranței), peștele (simbolul creștinismului) și mielul (simbolul lui Hristos).

În secolele al patrulea și al cincilea, imaginile au început să se înmulțească iar cinstirea lor să se accentueze, aducându-se ca principal argument, în favoarea cultului icoanelor, scopul lor didactic (educativ), mai ales pentru neștiutorii de carte care erau foarte numeroși la data aceea. Cei care au făcut pași decisive, în privința realizării și cinstirii icoanelor, au fost călugării din Egipt, Siria și Peninsula Sinai, care au început să picteze pe lemn imagini sacre, considerându-le ca un intermediar între om și Dumnezeu. Cu toate acestea, în secolul al patrulea iconografia încă era oprită în multe locuri.

Un sinod al bisericii din anul 305, ținut la Elvira, în Spania, a oprit pictura bisericească prin canonul 36, care specifica: “ Sinodul a găsit de cuviință că picturile în biserică nu sunt de trebuință, ca nu cumva ceea ce se cinstește sau se adorează, să se zugrăvească pe pereți.”

Este necesar de subliniat faptul că mulți părinți ai bisericii din acea perioadă au arătat rezerve serioase față de cinstirea icoanelor. Eusebiu de Cezareea, istoric bisericesc din secolul al patrulea, considera icoanele drept “datină păgână”. Iustin Martirul, Irineu, Augustin, Athenagoras, Tertulian și alții de mai târziu îi mustrau pe cei care se închinau icoanelor, considerându-i “eretici”.

Spre sfârșitul secolului al șaselea și în cursul secolului al șaptelea, imaginile au devenit obiecte de devoțiune și cult în biserici și locuințe. Tot în acea perioadă s-a înmulțit și numărul “icoanelor făcătoare de minuni”, care se credea că ocroteau cetăți, palate, armate etc.
Icoanele au devinit un fel de extensie a Divinității însăși, iar locurile și obiectele care au avut legătură cu viața Mântuitorului, au devenit “recipiente ale energiei divine”.

Susținătorii cultului icoanelor au mers uneori prea departe, provocând indignare chiar în rândurile credincioșilor. Uneori icoanele erau luate ca nași și nașe la botez. La Alexandria, (Egipt) membrii bogați ai aristocrației purtau haine ornate cu imagini sacre, iar în unele biserici, preoții răzuiau culorile icoanelor si le amestecau cu “darurile sfinte”, pentru ca apoi să le ofere credincioșilor, ca și când sângele lui Hristos ar fi avut nevoie de completare. Un alt abuz al acelei perioade consta în băutul uleiului rămas în candelele ce fuseseră aprinse în fața unor icoane sau moaște. Multe “icoane făcătoare de minuni” s-au dovedit însă niște falsuri grosolane.

#CeleZecePorunci #Decalogul #Biblia #InformatiiMedicale #Carantina #Biblia #reel #viral #virelvideo #shorts #short #viralshorts #viralshort #HopeDiscoveryRomania #reel #yt #insta #tiktok #viralreel #instavideo #instadaily #tiktokvideo #tiktokdaily